Vinovații fără „vină” [5]

         Criza de sistem este atât de gravă, atât de profundă, am atins punctul critic, cea ce face ca rezolvarea pe termen scurt a acesteia să devină o misiune imposibilă. Un guvern de tehnicieni (tehnocrați) apartinici (nu apolitici), printr-un program de guvernare articulat pe necesitățile curente poate depresuriza societatea. Principala problemă rămâne, în continuare, neîncrederea în clasa politică, în partide, în Parlament.

            În mai toate sondajele de după 1989, partidele şi Parlamentul s-au bucurat de cele mai scăzute cote de încredere şi starea de fapt a continuat fără nici o inițiativă de reformare autentică a acestora. Corupția en-gros și en-detail emanată și profesată, cu aplomb și abnegație, de clasa politică a ajuns să producă pierderi de vieți omenești, să umple paharul răbdării noastre.

        Nu putem exclude posibilitatea ca rezultatele alegerilor locale și generale, anticipate sau la termen, să fie dezarmante pentru corpul social. Votul poate vicia opțiunile alegătorilor din cauza sărăciei, de minunata sapă de lemn la care au fost aduși de minunata clasă politică. Cea mai afectată și foarte ușor de manipulat este zona rurală, o arie socială ce a fost ținută premeditat la nivelul feudalismului, îndeosebi în perimetrul Vechiului Regat. Alegătorul înfometat și obidit este mai interesat să obțină resurse de subzistență decât să opteze pentru un program politic care este pentru el o platformă mai mult teoretică. Se poate să-i vedem în continuare pe emisarii electorali cu pungile în mână bătând la ușile electoratului. Mita electorală este interzisă de lege, dar nu s-a manifestat nici o acțiune legală de combatere și eradicare a acestui obicei. Toate partidele au procedat în acest fel.

        Reforma reformării clasei politice trebuie să înceapă cu stabilirea responsabilităţilor. Cine a pus ţara „pe butuci”? Cine şi de ce nu şi-a respectat promisiunile trâmbiţate în campania electorală? Românii au reacţionat fiecare după posibilităţi, într-o ţară fără societate civilă activă şi combativă, cu trusturi media aservite intereselor politicianiste, cu sindicate şi asociaţii profesionale politizate, cu servicii secrete care monitorizează şi raportează tot ce mişcă.

        Milioane de români au luat calea pribegiei, majoritatea din nevoie şi nu de plăcere, iar cei rămaşi în ţară au suportat cu stoicism destrăbălarea financiară a politienilor aleşi sau numiţi şi sloganele repetitive şi manipulatoare ale maşinăriei de propagandă politică. În 1990, propaganda FSN tuna şi fulgera „Nu ne videm ţara!”, acum ce avem? S-a repetat cu obstinaţie de către politrucii de serviciu că „toţi” suntem de vină pentru situaţia actuală, „noi” suntem cei care au distrus industria, agricultura, că tot „noi” am lichidat uzinele ARO, Roman, Tractorul, etc., că „noi” am vândut flota, că am închis spitale şi am distrus sistemul de sănătate, că „noi” am pus „pe butuci” sistemul de educaţie. 

     „Noi” suntem cei vinovaţi că importăm peste 70% din produsele alimentare şi de strictă necesitate, într-o ţară care are (sau avea) peste 10 milioane de hectare teren arabil. „Noi” suntem de vină că avem cele mai mari preţuri la km de autostradă şi achiziţionăm cel mai scump petrol şi gaze naturale ruseşti, într-o ţară cu o recunoscută tradiţie în aceste domenii de activitate.

        Pentru a repune țara „pe roate”, RĂUL trebuie tăiat de la rădăcină. Mai întâi să stabilim cui revine RĂSPUNDEREA fără nici o excepție, fără ca vreun interes politic intern (sau extern) să intervină în acest proces. Să trecem apoi la stabilirea liniilor directoare de reformare a fiecărui sector de activitate în parte.

         În plan economic, imperativ este să menținem stabilitatea actuală şi să asigurăm o creştere reală a nivelului de absorbție a fondurilor europene. Acestea nu se realizează doar înființând ministere dedicate, ci se face cu oameni pricepuți și cu instituții nepolitizate. Avem nevoie de o strategie națională de creare de noi locuri de muncă, de stimulare pragmatică, reală a capitalului românesc și de amenajarea unui mediu prielnic (politic, legal, administrativ) pentru stimularea creșterii investițiilor străine.

       ATENŢIE! România nu poate merge mai departe numai cu forță de muncă supra-calificată în domeniile IT&C, administrarea afacerilor, servicii, producția de serie ori forță de muncă necalificată. Este mare nevoie de dascăli buni, medici, fermieri, meșteri pricepuți, de  mulți voluntari, dar mai ales de oameni capabili, integri, bine pregătiți, care să poată intra fără pile în instituțiile publice pentru a lucra în interesul tuturor românilor, din țară și străinătate.

Vinovații fără „vină” [4]

În ultimii ani, smeriții noștri dregători au declarat și susținut necontenit că s-a făcut tot ceea ce este necesar pentru ca țara să nu se prăbușească economic. După ce au fost reduse veniturile şi a fost mărit TVA-ul, acestea au fost ulterior reajustate parțial, dar au fost împrumutate 20 de miliarde de euro... 20 de miliarde de euro... pentru a menține în țară corporația bancară străină. În acest caz, guvernanții au primit de la oficialii externi osanale și ode glorioase pentru aceste merite deosebite, în vreme ce investițiile pentru care s-au contractat aceste împrumuturi, fie vorba între noi că nu ne aude nimeni, au devenit iluzii deșarte. Guvernarea de Dâmbovița nu a acționat și nu acționează nici acum pentru crearea de noi locuri de muncă, prioritare fiind plecăciunile către Înaltele Porți.

Pentru a ieși din acestă dilemă existențială a guvernării, oficialii cu gulere albe au afirmat deseori că statul nu poate face mai mult, atât se poate face pentru nivelul de salarizare și pentru pensii. Unde sunt politicile publice de încurajare a capitalului autohton? De ce există atâtea asociații de reprezentare a patronatului (unele disputându-și supremația în fața altora)? Care au fost politicile de încurajare a industriei naționale (cazul Germaniei) și al agriculturii (cazul Franței)? Turismul românesc poate fi promovat doar sub semnul unei „frunze” (la costuri astronomice), fără a avea infrastructura adecvată? Care au fost proiectele de investiții în infrastructura României, în sistemul de irigații? Răspunsul corect este DA! Avem mai puțin de 1.000 de km de autostradă în ultimii 70 de ani. Cu asta trebuie neapărat să intrăm în clasamentul Guinness Book.

Polonia a impus companiilor multinaționale, de pe teritoriul său, să aibă o contribuție mai mare la bugetul de stat. La noi, guvernanții nu au întreprins nimic în acest sens. Cum au fost reprezentate interesele românilor în situația reglementării redevențelor? Ce să-i faci mon cher e obiceiul pământului – indolență, furăciune, fripturism, demagogie, mistificare, avariție.

Formatorii de opinie, și nu numai, au încercat o comparație între situația actuală a României și situația în care a ajuns Grecia, stat membru UE. Ceea ce guvernanții au uitat din păcate să ne spună este că standardul ridicat de viață al grecilor până la izbucnirea crizei. În pofida presiunilor externe, guvernanții greci nu au tăiat salariile cu 25%.

De ce alte state membre al UE au reușit să absoarbă fonduri europene în proporție de 80%-90%, iar la noi, comparativ, nivelul de atragere de fonduri este mai degrabă unul simbolic. Ca să se facă reformă primesc, dar de schimbat să nu se schimbe nimic !

      Clasa politică este, cel puțin, obligată să dea semnale imediate de primenire, de reformă autentică, în primul rând, în ceea ce privește recrutarea și promovarea resursei umane de calitate (integritate, profesionalism, responsabilitate). Candidații ce vor fi propuși pe listele electorale să fie auditați temeinic de către organizații civice, consacrate, prezente sau în curs de formare, precum Coaliția pentru un Parlament Curat, Societatea Academică Română, ProDemocraţia sau România Curată. Între acestea trebuie să existe un parteneriat eficient și o distribuire rezonabilă care să acopere toate colegiile electorale spre a fi monitorizat îndeaproape și procesul electoral (campania electorală și votul propriu-zis).

     În plan constituțional, avem nevoie de un mecanism legislativ indispensabil democrației autentice, de tipul celui care funcționează în SUA – „checks and balances”. Este vorba de reglementări legislative, de preferat stipulate într-o nouă Constituție a României, prin care puterile statului să se controleze reciproc, asigurându-se astfel un echilibru real, stabil, o coerență a funcționării tuturor structurilor de putere ale statului. Vom putea astfel să identificăm și să combatem, din faza embrionară, orice formă de absolutism instituțional. 

   Guvernele post-decembriste au irosit resursele bugetare pe investiții publice megalomanice, exagerate, inoportune, în beneficiul propriilor buzunare, fără a fi luat în calcul impactul social al acestora. Amintim aici de patinoarele de milioane de euro, de pasaje suspendate de sute de milioane de euro, de telegondole, baze de agrement în locuri „uitate de timp”, etc. Au fost, de fapt, afaceri încheiate în „famiglie”, între decidenții politici și „oamenii de afaceri de tinichea”, cei care fac sistematic ante-cameră (lobby pravoslavnic), care se ploconesc în fața piedestalului politicianist, care întrețin financiar (de la opincă până la vlădică) viața de huzur ale liderilor politici și a protipendadei nomenclaturiste de tip nou.

      ANI și DNA, structurile guvernamentale de combatere a crimei organizate, împreună cu serviciile secrete, au un rol decisiv, în continuare, de a curăți aerul pe care îl respirăm, plin de astfel de impurități.