Agenda publică internă – ianuarie 2015

HABEMUS CAPUT STATUS NOVUS !

         

        Sondajul IRES (Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - condus de reputatul sociolog Vasile Dâncu), realizat în această lună, ne indică preocupările şi temerile românilor pe termen mediu şi lung. Cea mai importantă preocupare este necesitatea publică a unui proiect de ţară, cu proiecţie pe următorul sfert de veac care ne aşteaptă. Peste 90% dintre subiecţi aşteaptă, de la mult iubita şi stimata clasă politică, un nou proiect de ţară, românii considerând ca oportună această perioadă, de ânceput de an, pentru ca acest deziderat mult visat să capete contur şi să fie iniţializat în spaţiul public spre dezbatere.

Dacă până acum politicienii authtoni au deordat în preocuparea pentru binele poporului şi au şarjat practici administrative într-ale guvernării, acum este momentul ca toată vlaga politicianistă să fie concentrată pentru realizarea, în ceasul al 15-lea a acestui obiectiv fundamental. În opinia românilor, noul proiect pentru România trebuie iniţiat, gestionat şi implementat sub patronajul preşedintelui ales, la care să fie parte şi aparatul guvernamental, acompaniat de societatea civilă, a cărui vârf de lance să fie Academia Română, şi de mediul economic privat. 

Următoarea preocupare, mai bine zis temere, a românilor, în următorii 25 de ani, este îmbătrânirea populaţiei. Adaug aici o componentă complementară – scăderea natalităţii. Ambele au ca prim efect scăderea populaţiei active, implicit diminuarea considerabilă a contribuţiilor individuale la bugetul de stat.

Pe locul trei urmează teama de inflaţie şi creşterea preţurilor, cu efect direct asupra siguranţei zilei de mâine. Adaug aici şi lipsa de preocupare (a se citi incompetenţa) a guvernământului pentru politici publice care să urmărească (permanentă) crearea de noi locuri de muncă. Acest obiect strategic poate fi atins prin compatibilizarea ofertei educaţionale, a formării şi reformării forţei de muncă, în concordanţă cu cererilor venite din partea zonei economice antreprenoriale, prin optimizarea pieţei muncii racordată, nu debranşată cum este acum, de la realităţile economice.

Nu trebuie să uităm de economia subterană şi evaziunea fiscală. Acestea ar trebui să se regăsească ca pietre de temelie ale unei strategii economice, ca parte a proiectului nou de ţară. Din păcate, aceasta e sublimă dar a lipsit cu desăvârşire în ultimii 25 de ani. Economia subterană este “cuiul lui Pepelea” al unei reforme reale a economiei româneşti, atât cât a mai rămas din ea şi care, din păcate, nu mai “duduie” ca în anii precedenţi, în pofida creşterii economice (???) trâmbiţată de la pupitrele guvernamentale. Economia subterană şi evaziunea fiscală sunt fiicele gemene ale crimei organizate, de tip siciliano-mafiot, al cărui ingredient de bază este corupţia instituţionalizată. Economia din afara legii a alimentat cu devotament şi fonduri băneşti gigantice puşculitele forţelor politice de mai mare sau mai mică anvergură atunci când a sunat clopoţelul campaniilor electorale. Cum dovedim acest lucru ? Simplu ! Aţi văzut domaniile voastre un partid politic care să-şi prezinte cu transparnţă maximă sursele de finanţare şi registrul de cheltuieli al campaniilor electorale ? Probabil aici se origineză neputinţa şi lipsa unei strategii fezabile de diminuare şi anihilare a infracţionalităţii economico-financiare. Ceea ce frapează cel mai mult opinia publică rămâne totuşi spectacolul uluitor al “retrocedărilor” către DNA - Direcţia Naţională Anticorupţie - al “infractorilor penali”, cei care tocmai au fost numiţi în funcţii cheie pentru a apăra, in primul rănd, statul de drept, care încă nu funcţionează în ţara lui Caragiale.

Au mai rămas 2 ani până la alegerile locale şi parlamentare. După momentul 16 noiembrie 2014, clasa politică românească (a se citi casta politică) a devenit tot mai zglobie atunci când vine vorba de primenirea sa pentru binele general al poporului. Forţele cu greutate şi notorietate ale scenei politice fac calcule, mai mult sau mai puţin, politice, demarează discuţii inter şi trans-partinice, mai mult sau mai puţin, de taină, pentru formarea unei alte majorităţi parlamentare, care să dărâme actualul guvern, căzut în dizgraţie, mai mult din cauza unei evidente penurii de lipsuri în ceea ce priveşte “buna-guvernare” profesionalizată şi profesată cu aplomb de primul-ministru în funţie.

Faţă de această mişcare browniană din rărunchii clasei politice, Palatul Cotroceni manifestă discreţie şi tact politic, probabil, mai mult din lipsa unui aparat tehnic prezidenţial aflat în faza de construcţie, deopotrivă şi ca urmare a intenţiei declarate a noului preşedinte de a nu intra în jocul tabloidizării poziţiilor oficiale ale şefului statului în relaţia cu puterile statului şi cu actorii principali şi proeminenţi ai spaţiului public.

1. Cum interpretăm relitatea în care trăim, după ce am vizualizat, cu destulă pricepere şi acurateţe, acest tablou general al societăţii româneşti la început de an ?
2. România s-a pus în mişcare, românii sunt mult mai atenţi la ceea ce se întâmplă cu ei înşişi, cum lumea în care trăiesc ?
3. Anul 2015 va fi un an al schimbărilor reale, de restructurare şi repunere în funcţiune ale motoarelor vitale pentru o democraţie autentică în România ?
4. Asistăm la un “nou început” la nivel politic, economic, social, comunitar, individual, care va fi operaţional în anii ce vor urma ?
5. România lui “merge şi aşa”  sau a “bunului plac” va fi înlocuită de România “lucrului bine făcut” ?

Mulţumesc cititorilor mei pentru prezenţa lor pe acest blog şi îi invit să participe cu propriile puncte de vedere, cu propriile observaţii, preocupări şi temeri faţă de ceea ce ne putem aştepta într-un orizont de timp mai apropiat sau îndepărtat.