Naționala „de Bruxelles”

Am urmărit cu mare atenție toată povestea cu desemnarea, (pre)selecția și validarea noului Guvern tehnocratic... mai puțin „TEHNO”, mai mult „HOUSE” și mai puțin „-CRATIC”. Percepția mea este că mi s-a servit la masă o „salată de Bruxelles”, la o cină romantică de afaceri într-un restaurant italian cu specific ortodox.

        După cum a demarat și s-a încheiat operațiunea de desemnare, formatare și învestire a noii formule guvernamentale, se poate observa că avem de-a face cu o echipă  alcătuită din jucători care evoluează în străinătate (în campionatul european de la Bruxelles) și jucători care sunt rezerve de lux în campionatul intern, selecționați de federația prezidențială. Echipa care a intrat pe teren pare a fi pregătită să joace și în prelungiri, până la marcarea golului „de aur”, chiar să execute loviturile de penalty decisive.

      Această nouă ipoteză de lucru a guvernământului este lansată în execuție ca un prim test de laborator al unei noi strategii prezidențiale ce are ca obiectiv o construcție politică nouă. În perspectiva imediată, aceasta urmărește modelarea unui parteneriat politic care să funcționeze ca vehicul al programului electoral al președintelui, iar în perspectivă durabilă se țintește obținerea celui de-al doilea mandat prezidențial. Tabăra liberală pare a fi abandonată de fostul ei președinte, în pofida eforturilor susținute ale conducerii (bicefale) PNL de a izbândi în arena politică. Care au fost mesajele liberale pe durata Crizei Colectiv? Unde a fost candidatul-premier, „din umbră”, Cătălin Predoiu în acele zile fierbinți? A lipsit strategia și expertiza de implementare a acesteia. Președintele, probabil, a ales un alt vehicul cu care să se deplaseze către electorat.

        O sumară analiză de risc al unei guvernări „tehnocrate” ridică serioase semne de întrebare asupra pericolului unui eșec. Acest tip de guvernare a avut mandate scurte, cu un program de măsuri punctuale. Guvernele Stolojan și Isărescu au pregătit terenul de joc pentru guvernele Văcăroiu și Năstase, iar rezultatele acestora sunt binecunoscute. Actualul guvern dovedește că va porni motorul schimbării, cu un parcurs eșalonat pe o durată mai mare de un an, probând o oarecare rezervă că se poate transforma într-un guvern de cursă lungă.

        Schița programului de guvernare se apropie mai mult de un plan de măsuri dimensionat pe 4 ani și mai puțin de o sinteză programatică calibrată pe un an de zile. În primă instanță, nominalizarea miniștrilor confirmă zicerea populară „omul potrivit la locul potrivit”. Alocarea unui post de vice-premier d-lui Prof.univ. Vasile Dâncu, un specialist respectat, dar fost membru marcant al PSD, semnalează o concesie făcută primului partid al țării, care îi asigură, însă, Premierului o temporizare a aversiunii, față de echipa sa, manifestă în discursul pesedist. Reformarea legislației electorale (alegerile prezidențiale, parlamentare și locale) va produce efecte în plan constituțional, ceea ce nu corespunde mandatului „tehnocrat”.

        Profesionalizarea Secretariatului General al Guvernului, prin testarea unui program pilot (?) care să producă o reformă administrativă, va fi multiplicată apoi la nivelul celorlalte structuri guvernamentale. Nu se vorbește nimic (poate din motive strategice) de viitoarea configurație a Parlamentului (una sau două camere, restrângerea numărului de fotolii parlamentare). Nu se văd foarte clar liniile directoare privind infrastructura transporturilor, reformele din educație, sănătate, de eficientizare a modului de colectare a taxelor şi impozitelor, de combatere a economiei subterane, etc. La Justiție, selecționarea titularului postului de ministru a avut o miză uriașă - nominalizarea noilor șefi la DNA și Parchetul General, în primăvara anului viitor. Pomenile electorale pentru anul electoral 2016 par a nu fi agreate de noua echipă guvernamentală.

        În esență, noua arhitectura guvernamentală reprezintă o soluție de compromis în caz de necesitate de care are nevoie o puterea executivă pentru a menține statul de drept în stare de funcționare. Poate că a sosit vremea să nu mai vedem la conducerea țării numai politicieni „de imagine”, avem nevoie ca de aer de politicieni „de proiect”.

            În preajma alegerii unui guvern nou, fără un partizanat politic declarat, unii lideri de partid, incomodați de disconfortul pierderii influenței asupra votului parlamentar, au trecut neîntârziat la discursuri patriotarde (tehnocrația va distruge democrația, delegitimarea Parlamentului). În contrapondere, Președintele a declarat că România traversează cea mai gravă criză de încredere în clasa politică, iar noul guvern reprezintă o resursă viabilă de reformare reală a partidelor politice. În consens, Premierul a susținut că nu intenționează să înlocuiască clasa politică actuală, prin această învestitură noua echipă guvernamentală își propune să fie un partener „permanent și deschis” pentru forțele politice.

         Guvernul Cioloș trebuie să emane siguranță, stabilitate, încredere, dar are de gestionat o serie de dosare sensibile lăsate moștenire de foștii guvernanți – creșteri salariale pentru bugetari, în special pentru înalții demnitari. Aşa cum s-a anunțat, lupta de combatere a corupției va continua fără ingerințe ale politicului.

        Vocea Străzii a cerut cu insistență ca politicul și administrația să se reformeze, ca stabilimentul statului să fie curățit de corupție, iar noua guvernare să direcționeze România spre schimbare, dezvoltare, spre o viață demnă și decentă... „Vrem o țară ca afară!”

Post Scriptum

M-a frapat o scenă hilară petrecută în comisia parlamentară pentru politică externă. Deputatul László Borbély îl chestionează pe Lazăr Comănescu, candidat la funcția de ministru de externe. Așadar, un fost ministru al mediului (guvernarea Boc), scăpat la mustață, de colegi, de mâna lungă a procuraturii, îl întreabă de sănătate pe un dinozaur politic, un diplomatcik care a mâncat învățământ politic pe pâine în ultimii 40 de ani, încă de pe vremea “tehnocrației” comuniste.