Politica culturală propovăduită şi implementată în acești ani glorioși ai
„democrației originale” ne amintește de perioada în care România traversa
neputincioasă procesul de sovietizare.
Învățământul obligatoriu a
fost redus de la 10 clase la 8 clase. România este pe ultimul loc, în acest
caz, în Europa. În 1948 s-a trecut de la 7 clase la 4 clase, ca să facă și
tovarășii proba instruirii lor temeinice. În ultimii 26 de ani au fost închise
peste 10.000 de școli. Rezultatul ?! Reapariția, la scară națională, a
analfabetismului. De asemenea, prin decizia tovarășilor domni conducători, au
fost închise, desființate 15.000 de posturi didactice. În perioada interbelică
au fost ridicate 12.000 de școli. Programe publice de tipul „Cornul și Laptele”
sau „Săli de sport pentru școli” (400 ?!) nu fac parte din reformarea sistemul
național de educație, ele sunt pârghii decizionale ale autorității de a acorda
contracte din care se sifonează bani către politicieni. Mult mai eficiente ar
fi fost acele măsuri care să producă un nivel de trai decent al familiilor care
au copii la școală și care să aibă zilnic o gustare în ghiozdan. Preșcolarii,
elevii, studenții sunt din ce în ce mai puțin preocupați să facă sport,
preferând să petreacă timpul liber în mediul on-line. Managementul public al
educației trebuia să producă programe atractive și informative despre
necesitatea practicării sportului pentru a avea o viață sănătoasă.
După 1989, universitățile particulare au apărut ca
ciupercile după ploaie. Rezultatul ?! Învățământul universitar privat a devenit
o afacere pentru antreprenorii educaționali. Au fost emise, pe bandă rulantă,
diplome de licență, masterat și doctorat, astfel că mulți politicieni de vază
au devenit peste noapte eminenți savanți de renume național.
De pe băncile universitare
au ieșit promoții de semi-docți, sferto-docți, „profesioniști” cu acte în
regulă, care aveau menirea să alimenteze forța de muncă calificată și
supra-calificată. Astăzi, România are peste 55.000 de doctori în științe. Întreg aparatul tehnic de
expertiză ce slujește bunul mers al statului, își dovedește, în fiecare zi, „profesionalismul”
și „dragostea” față de popor astfel că noi resimțim aceasta pe pielea noastră.
Mulțumim din inimă partidului ! Poate că de aici ar trebui să recrutăm noua
elită politică care să ia în primire conducerea țării.
Nici la capitolul politică externă România nu se simte prea bine. După
1989, statul român nu a inițiat nici un demers diplomatic semnificativ potrivit
interesului național, adică al nostru, evitând implicarea în soluționarea unor
dosare delicate și sensibile, situații în care aparatul diplomatic avea în
dotare expertiza necesară (relația cu statele arabe, relația cu Israel, relația
cu China, etc.).
România ajunge să fie
admisă, aderată şi integrată în structurile euro-atlantice prin absorbție, nu prin
merite dovedite, prin promovarea examenelor de maturitate politică, în ecuația
acestor decizii au prevalat interesele economice și geo-strategice ale
cancelariilor occidentale. Cota noastră de contribuție la bugetul UE este mai
mare decât fondurile obținute. Gestionarea fondurilor europene destinate
dezvoltării durabile a fost una deficitară. România finanțează bugetul UE și nu
invers... aplauze și urale prelungite...
Statul politicianist în
nemărginita sa generozitate s-a oferit să susțină moneda euro cu fonduri uriașe,
situație în care noi nu facem parte din „zona euro” și după ce fondurile de
salarii și pensii au fost diminuate, în vreme ce guvernanții făceau retrocedări
de milioane de euro pe legea naționalizărilor abuzive. Cinism, cruzime,
complicitate, iresponsabilitate.
Votul negativ primit de România, ca stat membru al UE, pentru aderarea la
„Spațiul Schengen”, a fost o expresie a disprețului și desconsiderării a
cancelariile europene arătat clasei politice de pe malul Dâmboviței. Menținerea
regimului strict al vizelor pentru SUA, în pofida parteneriatului strategic, în
ciuda eforturilor armatei române a se angaja alături de SUA în coaliția
anti-terorism și a acceptării prezenței pe teritoriul național a instalațiilor
militare NATO, reprezintă o altă probă a incapacității clasei noastre politice
de a promova o politică a demnității naționale, de a prezenta statul român
drept un partener de nădejde, compatibil, profesionist, consecvent în
angajamentele internaționale asumate.
Cel mai răsunător eșec al
politicii externe românești este pierderea controlului în relația România –
Republica Moldova. Evenimentele recente petrecute dincolo de Prut indică faptul
că Republica Moldova a ieșit de pe orbita europeană trecând în zona de
influență rusească. România nu a avut o strategie diplomatică aplicată de
susținere activă și eficientă a intereselor românilor de dincolo de Prut în ecuația
delicată a jocurilor geopolitice pe frontiera estică euro-atlantică.
În ceea ce privește dosarul migrației care inundă Europa, poziția României
este una mai mult delicată. În postura de stat ne-membru Schengen, refuzat cu
asiduitate de cancelarii europene, opțiunea noastră poate fi aceea de a respinge
cotele obligatorii de emigranți, chiar de a-și sigila granițele în fața acestui
flagel. Din poziția de stat membru UE, opțiunea noastră poate fi un
conciliantă, de solidarizare cu cauza emigranților și de implicare activă în
ecuația de rezolvare a cauzelor care au produs acest exod. Între aceste două
alternative, consider că o poziție echilibrată, univocă, este cea potrivită –
respingerea cotelor impuse și implicarea activă în soluționarea cauzelor și
efectelor crizei, fundamentată pe conexiunile politice pe care le-a avut
România, în ultimii 50 de ani, în acest spațiu geopolitic inflamator.
În perspectiva campaniei
internaționale anti-teroriste, sperăm ca atacurile recente care au zguduit
capitala Franței să nu se reproducă și în țara noastră. Asta ne-ar mai lipsi...
păcatele noastre! România trebuie să facă front comun cu aliații săi, menținând
o stare de alertă preventivă la nivelul instituțiilor abilitate. Este nevoie de
o solidă securizare a frontierelor, de mai multă consistență și coerență în
consolidarea instituțiilor fundamentale, în primul rând prin combaterea
eficientă a „corupției de stat”. Apărarea frontierei estice euro-atlantice,
aflată în paza noastră, trebuie consolidată prin asigurarea logisticii și a
expertizei adecvate. Recenta reuniune de la București (trecută neobservată în
perioada Crizei COLECTIV) este un semnal al atenției sporite, acordată de axa
Washington-Londra-Europa Centrală-Europa de Est, acestei zone tampon la hotarul
vestic al conglomeratului rusesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu