Întreaga suflare
artistic-muzicală vrea să fie difuzată la radio. Conform celor mai recente
studii în domeniu, cei mai mulţi ascultători de radio sunt amatorii de şlagăre,
recte hit-uri. De ce? Toate posturile de radio comerciale se înscriu în
curentul „main stream”, care difuzează cu predilecţie hit-uri. Din această
cauză, probabil, acestea sunt cele mai fregventate de către radionauţi.
Problema spinoasă, în materie de divertisment (în nici un caz de educaţie) este
că toate aceste posturi de radio seamănă izbitor între ele din cauza difuzării
exclusive de hit-uri. Personal urmăresc posturi de nişă: RockFm, România
Cultural, MagicFm.
Încă de la începuturile radio-ului,
antreprenoriatul a sesizat cu dibăcie că publicul cumpără albume muzicale
orientându-se preponderent după clasamentele (top-urile) alcătuite de
redactorii/prezentatorii de radio. Astfel s-a insistat la maxim pe acest
segment al industriei de divertisment şi până la urmă avem posturi radio ce difuzează
numai hit-uri transpuse în diverse top-uri.
Dacă aceste posturi de radio nu
au în grila de programe emisiuni informative, nicidecum educative, atunci ele
au o singură misiune, aceea de a aduce profit şi astfel toată lumea e fericită.
Regula de fier ale posturilor comerciale este aceea ca mulţimea de hit-uri să
fie bine definită şi difuzată pe cale de consecinţă. Acest mecanism trebuie
înţeles şi asumat de fiecare artist, de echipa care îl susţine.
O piesă muzicală care este foarte cunoscută
are cele mai mari şanse să fie difuzată la radio. În momentul în care piesa
selectată, din playlist-urile difuzate, este tot mai solicitată de ascultători,
ea se va regăsi în programele zilnice la toate posturile comerciale. Consecinţa
acestei reproduceri sau multiplicări constă în apariţia monotoniei,
platitudinii şi saturaţiei faţă de un radio-hit. În această zonă putem aprecia
dibăcia şi înţelepciunea de care dă dovadă un veritabil animator radio.
Una din marile încercări ale industriei
muzicale este momentul în care artistul este difuzat, în premieră, la radio, în
situaţia în care mai toate posturile transmit numai hit-uri. O provocare deloc
simplistă pentru artist şi staff-ul său în a-şi elobora o strategie eficientă
de promovare (merge şi fără aceasta dacă ai relaţii unde trebuie).
Tehnologia actuală oferă
ascultătorului posibilitatea de a personaliza telefonul mobil, radio-ul din
maşină sau de acasă, acces liber la posturi online prin streaming. Radio-ul ca
autoritate cotidiană de divertisment, va înceta să existe doar în momentul în
care accesul la streming online este posibil şi prin computerul de bord al
autovehiculului. Tehnologia avansează cu frecvenţa unui crescendo sustenuto, în vreme ce mulţimea de ascultători scade constant.
Dacă am coneiune 3G pot asculta postul favorit în maşină. Ceea ce este
îngrijorător nu este neapărat cantitatea de ascultători, ci calitatea acestora.
Persoanele cu educaţie universitară (fără
licenţe/masterate/doctorate piratate sau plagiate) închid primele aparatele de
radio deoarece pot opera cu maxim de confort tehnologia actuală, oriunde şi
oricând. Din această cauză, de neglijat, managementul trebuie să-şi reamenajeze
strategia, să-şi calibreze tirul pe publicul-ţintă, câtă vreme radio-ul îşi
pierde din relevanţă.
În peisajul liric al ştirilor de
senzaţie, se vehiculează o cutumă cu iz de pierde-vară, conform căreia dacă nu
eşti difuzat la radio nu exişti ca artist, astfel că toată efervescenţa
artistică trebuie canalizată pe direcţia facilă, comercială, de a „scoate”
numai hit-uri „meseriaşe, criminale şi bestiale”. Avem de-a face cu o eroare la
dimensiuni hiperbolice. Muzicianul trebuie să „facă” muzică înainte de toate,
să-şi expună şi să-şi împărtăşească trăirile folosind arta sunetelor. De
cealaltă parte, radio-ul va alege, el insuşi, care muzici sunt difuzabile şi
care nu, aici se situează, de fapt, centrul de putere al acestui mijloc de
comunicare în masă.
Românii nu mai cumpără CD-uri cu grămada.
Pentru artişti şi managementul lor, cele mai multe venituri provin din concerte
şi din licenţe de autor. Mediul virtual autohton, nu are, după ştiinţa mea, un
portal oficial dedicat de unde poţi achiziţiona liber fişiere cu muzică,
acestea pot fi găsite şi accesate pe site-uri de tip torrent.
Dilema existenţială a industriei
muzicale româneşti este aceea că românii au tot mai puţini bani pentru a merge
frecvent la concerte ori pentru a cumpăra muzică de pe site-uri indigene sau
cele de tip iTunes. În ultimii ani fenomenul s-a resimţit acut în industria
muzicală, nu pentru că s-au rarefiat oprtunităţile, cauza majoră fiind
reducerea consistentă a veniturilor simplilor cetăţeni consumatori de muzică.
Putem adăuga aici viteza foarte mare de trafic internautic (cea mai mare din
Europa ?!) şi posibilitatea de a descărca liber muzică de pe net.
Se câştigă foarte bine în industria
muzicală? În emisfera occidentală, entităţi de notorietate precum Bilboardʼs
Money Makers întocmesc clasamente ale artiştilor sau trupelor care realizează anual
venituri de peste 100 de milioane de dolari. Se iau în calcul încasările din
vânzările de bilete la concerte, vânzarea de CD/DVD-uri, drepturi de autor şi
materiale promoţionale online.
La nivelul anului 2010, U2 a încasat 108
milioane de dolari, secondată de Bruce “The Boss” Springsteen cu 57 de milioane
de dolari şi Madonna cu 47 de milioane. Aceeaşi autoritate previzionează că
odată cu scăderea masivă a vânzărilor din showbiz, numărul artiştilor care vor
realiza venituri de peste 100 de milioane se va diminua considerabil. Pentru
artiştii români, toate aceste date statistice nu sunt altceva decât vise
erotice.
Industria muzicală asistă
neputincioasă la fenomenul de masă, de descărcare (copiere) ilegală de produse
muzicale în mediul virtual. Mulţi artişti, formaţii, au experimentat postarea
online a celui mai nou album, invitând fanii să descarce piesele contra unei
sume modice. Rezultatele au fost revelatoare. Albumul a fost descărcat (de
pildă) de 100.000 de ori, contra-cost, iar de pe site-urile torrent a fost “dat
jos” de 2 milioane de ori. Se desprind două concluzii primare: 1) calitatea
muzicii a fost apreciată la suprelativ de fani şi de alţi melomani; 2)
descărcarea liberă (de muzică) este cea mai folosită metodă de intrare în
posesia unui produs de diverstiment. Prin această modalitate, de a descărca
liber muzică, artiştii îşi fac publicitate în mod indirect, ceea ce se poate
reflecta şi în numărul de bilete vîndute la concerte.
Utilizarea ilegală a produselor muzicale –
pirateria – poate avea un dublu impact asupra industriei muzicale. Melomanii
care descarcă liber muzică de pe net sunt mult mai darnici în a plăti pentru
aceasta, ceilalţi, care respectă legea şi nu descarcă ilegal dar liber, nu
deschid foarte uşor portofelul atunci când vor să cumpere muzică.
În ultimii ani, vânzările legale de muzică
a avut o traiectorie descendentă, principalii inculpaţi fiind desemnaţi cei
care utilizează portalurile specializate în materie de muzică, dar tot în
acelaşi mediu online se constată o curbă ascendentă a vânzărilor de fişiere
muzicale.
Începutul noului mileniu poartă amprenta primatului reţelei Web, cea mai deşteaptă
invenţie scornită de mintea umană. Odată cu primii paşi, Internet-ul a început
să schimbe cutumele lumii moderne, ajungându-se până la stadiul de utopie
tehnologică, mai degrabă eu aş numi-o „geneză distructivă” a condiţiei umane,
în sensul de nivelare stereotipală a procesuluui cognitiv şi de însingurare a
fiinţei umane, care mai nou „socializează” preponderent online.
Tehnologiile propagate masiv în
mediul virtual a adus mult aşteptata prosperitate acelor antreprenori care au
contat pe publicitate şi care au făcut pionierat online în acest domeniu.
Industria media tradiţională, presa scrisă şi audio-vizuală, s-a aflat în
primele tranşee ale acestui front al competiţiei acerbe determinat de economia
de piaţă. Ipoteza de lucru „informaţia înseamnă putere” a fost validată cu vârf
şi îndesat.
Presa scrisă şi-a fşcut apariţia cu destulă lentoare şi modestie în mediul
online. Publicaţiile tipărite au dispărut pe capete pierzînd monopolul
diseminării informaţiei şi a difuzării de publicitate pentru care se încasau
sume exorbitante.
Televiziunea nu se simte nici ea
prea bine în coabitarea cu mediul virtual. Înainte de Internet, posturile tv
deţineau, la nivel global, monopolul asupra programelor video. Odată cu
apariţia site-ului Youtube nu mai există practic nici o limită în privinţa
difuzării şi vizionării oricărui program video. Pe cale de consecinţă,
fondurile mănoase care se îndreptau spre televiziune s-au diminuat drastic în
fiecare zi, astfel că toate canalele tv au fost acaparate treptat de o avalanşă
mistuitoare a programelor de tip reality-show şi talk-show, mult mai ieftine
decât filmele sau serialele tv.
Teatrul, cinematografia şi industria muzicală nu au avut nici ele o viaţă
uşoară după explozia globală a Internet-ului. La început a fost Napster, un
site ce distribuia gratuit piese muzicale. Casele de discuri corporatiste au
reuşit, după lupte crâncene, să închidă acest site. În contrapondere, gigantul
Apple a venit cu o soluţie surpriză, care a cauzat cedarea controlului, de
către companiile monopoliste, către entităţi de tip iTunes. Această nouă formă
de shopping, în mediul online, a avut la bază posibilitatea de a cumpăra, la
preţuri accesibile, doar o singură melodie, fără a fi obligat să cumperi
întregul album. Un model de a face bani frumoşi care este imitat de tot mai
multe astfel de magazine virtuale.
Mai departe, reţeta celor de la
Apple a devenit sursă de inspiraţie şi pentru producătorii de film, pentru
marile case de film, care au preferat să mărească numărul de distribuitori
online, în loc să se orienteze pe
consolidarea unui singur (cel mai puternic) distribuitor. La fel se întâmplă cu
mega-corporația Microsoft. Din poziţia de lider absolut, în materie de
multi-media, a fost detronat cu brio de Apple. Din cauza dimensiunilor sale
globalizante, Microsoft a fost depăşit de noile tendinţe (acces liber la
soft-uri dedicate, fără restricţii legale şi financiare), pierzând treptat din
notorietate şi relevanţă.
Unealta numită Internet a schimbat substanţial cursul şi ritmul vieţii
cotidiene, a reformatat mijloacele convenţionale de comunicare, a schimbat
cursul evoluţiei culturii de masă, a modului de realţionare inter-umană.
Dacă Internet-ul oferă
oportunităţi viabile pentru promovare şi marketing pentru toată suflarea
artistică, pentru manageri, impresari, producători, cum se poate exploata
această resursă, cu optimă eficienţă? Acest instrument pune în mişcare noi
surse de venit către puşculiţa artistului. De pildă, asocierea de imagine (un artist poate
reprezenta imaginea unui produs comercial sau mai bine zis proiectarea imaginii
produsului în imaginarul colectiv).
La nivel internaţional se conturează o nouă
tendinţă care capătă, cu fiecare zi, valenţele certitudinii. Pentru
consumatorii de muzică, viitorul lumincos este asigurat prin abonamentul la un
streaming şi accesul la nişe cu muzică de tip cloud.
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Este de dorit ca un artist să performeze
în plan calitativ, nu cantitativ. Pentru coerenţa şi rentabilitatea activităţii
sale profesionale, artistul are nevoie de suportul unei echipe care să i se
dedice în totalitate. La noi, cei mai mulţi impresari/manageri/producători au
mai mulţi artişti în portofoliu. Confortul psihic este vital pentru o evoluţie
pozitivă şi performantă a oricărui muzician, instrumentiust, textier care se
respectă (şi este respectat). Mai puţine apariţii scenice şi mai mulţi bani
plătiţi de cei care vor să-şi vadă artistul preferat, acesta ar fi dezideratul
ideal.
Astăzi se vinde tot mai puţină muzică
(artă autentică) şi tot mai multă imagine (simbol abstract). În acest fel,
artiştii care evoluează în industria occidentală câştigă sume uriaşe din
imaginea publică, construită de profesionişti şi promovată non-stop în spaţiul
virtual sau în cel audio-vizual. Pas cu pas industria muzicală românească dă
semne vizibile că se îndreaptă spre dezideratul său, o normalitate a eficienţei
şi bunăstării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu