Kilometrul zero al României Mari

La Alba Iulia pe 1 decembrie 1918, Vasile Goldiş dădea citire proiectului de rezoluţiune a unirii. Documentul cuprindea nouă puncte şi era conceput după cele mai democratice principii, ca votul universal, reprezentativitate totală pentru fiecare categorie socială, etnică sau profesională în stat, organizarea pe temelii solide a Transilvaniei, uniformizarea legislativă şi administrativă cu România. La primul punct al rezoluţiunii se decreta: „Adunarea naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918 decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România (…) Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Murăş, Tisa şi Dunăre“. Vasile Goldiş îşi încheia discursul cu cuvintele: „Legătura sfântă a celor 14 milioane de Români ne îndreptăţeşte azi a zice: Trăiască România Mare!“

Marele istoric A.D. Xenopol identifica bornele de căpătâi ale istoriei neamului românesc, respectiv cucerirea Daciei de către romani, de la care am primit structura de esenţă romanică, latină şi Unirea din 1918, când s-a desăvârşit statul naţional, a treia piatră de temelie la fundaţia României moderne, după Unirea Principatelor la 1859 şi adoptarea Constituţiei de la 1866. 

În parcursul lor istoric, românii au înfăptuit trei mari uniri. Cea dintâi, sub egida voievodului Mihai Viteazul, între anii 1599 -1600, când s-a strâns laolaltă cea mai mare parte a teritoriilor româneşti din jurul Carpaţilor. Opoziţia internă şi, mai ales, cea externă au dus la dispariţia unui stat românesc cuprinzător în această parte a Europei, însă acea realizare a rămas un precedent istoric, un simbol şi un imbold pentru generaţiile următoare. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, înfăptuită în 1859, marchează cea de-a doua unire, când s-au pus bazele statului naţional român modern, devenit, apoi, independent pe harta Europei, după mai puţin de două decenii. În condiţiile complexe ale Europei de sfârşit de epocă modernă, românii trăiau atât într-o ţară liberă, cât şi sub diverse stăpâniri străine (Austro-Ungariei şi Rusiei ţariste în Transilvania, Bucovina şi Basarabia). În cursul sec. al XlX-lea, a apărut şi s-a dezvoltat principiul naţiunii, al naţionalităţii, care s-a regăsit formulat ca atare în preceptele politice, etice şi juridice.

Unirea national-politica, de la anul 1918, sub sceptrul Regelui Ferdinand I, nu s-a săvârşit ca urmare a unor erori ale vremii sau neatenţii ale vremelnicelor stăpâniri străine (ungurească, austriacă ori rusească) şi nici ca un plocon providenţial din partea lumii civilizate, care s+a aplecat cu simpatie asupra rostului nostru, ci a fost rodul noilor reconfigurări ale aşezământului de pace europeană de după primul război mondial.

Sfârşitul primului război mondial a produs şi destrămarea a unor imperii ce dominaseră timp de veacuri şi existenţa poporului român. În aceste condiţii excepţionale, a devenit posibilă realizarea unirii cu România. În condiţiile prăbuşirii Rusiei ţariste, pe ruinele sale ridicându-se şi alte state europene, românii dintre Prut şi Nistru, prin organisme alese şi abilitate, şi-au proclamat, în mod plebiscitar şi succesiv, statalitatea, autonomia şi independenţa, pentru ca, în final, la 27 martie/9 aprilie 1918, să se declare unirea Basarabiei, „ca fiică, cu mama sa, România.

Procesul a continuat şi s-a desăvârşit în inima ţinuturilor româneşti, căci ţara nu putea fi întreagă fără Ardeal. Diplomatul N. Titulescu, afirmase, încă din 1916, principiul autodeterminării românilor din Transilvania, în care regăsim principalele componente ale conceptului european despre libertate şi suveranitate naţională, plebiscitul etc. Au fost create structuri de putere româneşti, pentru ca, în final, să fie convocată, la Alba-Iulia, fosta reşedinţă a lui Mihai Viteazul, Marea Adunare Naţională, cu rol plebiscitar, izvorâtă şi din introducerea votului universal şi a altor forme ale democraţiei şi liberalismului.

La 1 Decembrie 1918, cei 1.228 de delegaţi deputaţi ai românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş prezenţi în Sala Unirii au votat „unirea lor şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“. Decizia a primit adeziunea entuziastă a celor peste 100.000 de reprezentanţi ai românilor prezenţi atunci la evenimentul istoric, în oraşul de pe Mureş. Atunci şi acolo s-a arătat că unirea Transilvaniei era justificată şi de istoria neamului, de unitatea şi omogenitatea naţiunii, de raţiuni politice, economice, culturale şi, nu în cele din urmă, de cele ale democraţiei.

În anul 1919-1920, Conferinţa de Pace de la Paris şi tratatele încheiate acolo au consacrat pe plan internaţional unitatea înfăptuită de românii înşişi, în cursul anului 1918. După acest an, România întregită şi-a modificat locul în Europa. Cu cei 295.049 kmp ca suprafaţă, ocupa locul 10 pe continent, iar ca potenţial uman (15 milioane – în 1919, 20 de milioane – în 1940) ocupa locul opt. 

La 14 decembrie a fost înaintată Regelui Ferdinand hotărârea de la Alba Iulia, care a rostit cu mulţumire: "În frumoasa sa cuvântare, d-ul Goldiş a spus astăzi că Unirea tuturor românilor era o necesitate istorică. Această necesitate a fost înţeleasă de toţi oamenii cu inima patriotică de dincoace şi de dincolo de Carpaţi, de la Nistru până la Tisa. Dar... evoluţia istorică avea nevoie de instrumente. Dumnezeu, care a ocrotit necontenit în cursul veacurilor poporul românesc, i-a dat bărbaţi care au ţinut sub stindardul ideii naţionale, lor le-a dăruit suflet românesc, le-a întărit mintea şi le-a oţelit braţul ca să ducă barca românismului prin toate vitejiile vremurilor până la limanul dorit, unde după atâtea trude şi suferinţe culegem roadele binemeritate ale unei lupte de veacuri. Azi, când vedem... săvârşită clădirea măreaţă ce Mihai Viteazul începuse... aduc prinosul meu de recunoştinţă tuturor acelor care în toate colţurile unde sună dulcele grai românesc au pus sufletul şi puterile lor în slujba idealului naţional. După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră din cele mai scumpe: Transilvania cu ţinuturile din Ungaria locuite de români. Azi ne-aţi adus şi această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de Unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice... Ele sunt cimentate prin credinţa nestrămutată a unui şir întreg de generaţii de apostoli ai idealului naţional, ele sunt şi sfinţite prin sângele vitejilor mei ostaşi care au luptat şi au murit pentru Unire...".

LA MULŢI ANI ROMÂNIA !